Ionel Bostan

Conform estimărilor recente ale INSSE, Produsul intern brut (PIB) în trimestrul II 2010 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul precedent (date ajustate sezonier). Aspectul nu poate fi decît îmbucurător – chiar dacă peste două luni acelaşi INNSE ne-ar putea comunica alt nivel al variaţiei, mai înalt ori mai scăzut -, numai că faţă de acelaşi trimestru (II) din anul 2009, PIB a înregistrat o scădere cu 0,5% pe seria brută şi cu 0,6% pe seria ajustată sezonier. Ecartul este şi mai mare cînd privim lucrurile la nivelul primei jumătăţi de an. Astfel, în semestrul I 2010 PIB s-a redus cu 1,5%, comparativ cu semestrul I 2009, atît pe serie brută cît şi pe seria ajustată sezonier. Precedentele prognoze economice au rămas aşadar paralele cu realizările efective, influenţate de o activitate economică marcată de recesiune, atît din cauza cererii interne mai reduse, cît şi ca urmare a unei reveniri mai lente a partenerilor comerciali ai României. Acum, pentru întregul an se estimează o reducere – în termeni reali - a PIB de 1,7 – 1,9%, comparativ cu creşterea de 1,3% avută în vedere la fundamentarea bugetului iniţial pentru 2010 (Cf. N.fdm. a OUG de rectificare bugetară). Dificultăţile economice se vor reflecta şi în evoluţia de pe piaţa muncii: numărul de salariaţi se va reduce cu 1,8% faţă de o creştere cu 0,9% în prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului pe anul în curs. Analiza rezultatelor bugetare aferente primelor şase luni scoate în evidenţă faptul că execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit estimat de 18,07 miliarde lei, sub limita ţintei de deficit, în sumă de 18,2 miliarde lei, prevăzută în Scrisoarea suplimentară la Aranjamentul Stand-by încheiat cu FMI. Veniturile estimate ale bugetului general consolidat au fost în sumă de 77,2 miliarde lei, cu 0,1% mai reduse faţă de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent, iar Cheltuielile estimate, în sumă de 95,3 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 4,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi context, relevăm că anul acesta a fost îmbogăţit şi arsenalul legislativ financiar-bugetar. Necesitatea diminuării dezechilibrelor existente şi menţinerii deficitului bugetar în limite sustenabile au impus adoptarea în regim de urgenţă a unor măsuri cu caracter excepţional prin care se continuă efectul de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2010, si care s-au concretizat în elaborarea mai multor acte normative. Pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice agreate de organismele internaţionale, a fost necesară implementarea unor măsuri privind creşterea bazei impozabile, majorarea cotei standard pentru taxa pe valoarea adăugată precum şi unele majorări în domeniul impozitelor şi taxelor locale. Să mai amintim că, pe fundalul macroeconomic în discuţie, a fost decisă şi creşterea deficitului bugetar - de la 5,9% din PIB, estimat iniţial, la 6,8%. Nici la nivelul UE, lucrurile nu stau tocmai fericit. Potrivit datelor prezentate de Eurostat la 13 august a.c., economia comunitară, dar şi cea a Zonei Euro, au crescut doar cu 1% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale acestui an. Performanţele Germaniei, ţara cu cea mai mare economie europeană şi principalul exportator al continentului, în care PIB-ul a crescut cu 2,2%, o situează de departe în topul creşterii. La polul opus se află Grecia, cu o contracţie economică trimestrială de 1,5%, fiind singura ţară cu scădere din spaţiul comunitar.

Prin emiterea HG  nr. 791/02.08.2010, Executivul a urmărit  instituirea unei metodologii de aplicare unitară a unui set alcătuit din patru acte normative. Acestea au fost emise în perioada 2009-2010 şi modifică prevederile Codului fiscal adoptat în 2003. În materie de impunere a veniturilor, schimbările au în vedere atît aspectul corelării normelor, dar şi clarificarea unor aspecte tehnice generate de situaţii apărute în aplicarea prevederilor Codului fiscal. Cele mai importante modificări şi completări aduse Normelor metodologice cuprind precizări de mare impact asupra relaţiei contribuabil – buget. Astfel, se includ în venituri din profesii libere sumele generate de desfăşurarea activităţilor în mod independent ca profesii reglementate, pentru entităţi ce desfăşoară activităţi care generează venituri din profesii libere. Se aduc clarificări privind încadrarea veniturilor din drepturi de autor şi drepturi conexe în categoria veniturilor din activităţi independente. Se exclud de la recalificarea ca activităţi dependente, activităţile desfăşurate în mod independent care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile de autor şi cele conexe. Se defineşte, în sens fiscal, noţiunea de reorganizare a unei activităţi independente. Precizările privesc şi determinarea normei anuale de venit pentru activităţile independente, în condiţiile aplicării criteriilor de corecţie la plafonul minim, şi includerea în venituri impozabile din salarii a valorii tichetelor de masă, tichetelor de creşă, tichetelor cadou, tichetelor de vacanţă, precum şi a plăţilor compensatorii şi ajutoarelor. Pe de altă parte, indemnizaţia acordată persoanei cu handicap grav în situaţia în care nu se poate asigura un înlocuitor al asistentului personal, nu se impozitează. Sumele plătite direct de angajat, reprezentînd contribuţii la fondurile de pensii facultative, la determinarea bazei de calcul a impozitului pe veniturile din salarii, urmează a fi integral deduse fiscal. S-au stabilit baza de calcul asupra căreia operează cota de impozit de 16%, în cazul veniturilor sub formă de dobînzi şi modalitatea de determinare a impozitului trimestrial/anual pe cîştigul realizat din transferul titlurilor de valoare, precum şi de reportare a pierderii înregistrate în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2010. A fost clarificată şi modalitatea încadrării în categoria veniturilor din pensii, a drepturilor primite în conformitate cu Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat şi Legea nr. 204/2006, privind pensiile facultative, precizîndu-se modul de acordare a plafonului neimpozabil de 1000 lei în cazul veniturilor realizate de la fiecare fond de pensii, pentru sumele primite ca plăţi unice sau eşalonate în rate. Venitul distribuit de societatea civilă profesională cu răspundere limitată (SPRL) se asimilează cu venitul net anual din activităţi independente în vederea impunerii. În fine, au fost efectuate toate corelările derivate din abrogarea titlului IV al Codului fiscal, privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. În domeniul impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, din semestrul doi a.c.,  veniturile sub formă de dobînzi la depozitele la vedere/conturi curente, se includ în sfera veniturilor impozabile cu 16%. Această măsură este cuprinsă în Memorandumul suplimentar de înţelegere convenit cu FMI şi UE, avînd drept scop obţinerea de venituri suplimentare pentru reducerea deficitului bugetar. În ceea ce priveşte unificarea cotei de impunere la 16%, în cazul cîştigurilor obţinute de persoane fizice nerezidente din transferul titlurilor de valoare, se introduc precizări legate de obligaţiile ce revin beneficiarului venitului sau reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de acesta. Să mai amintim că, potrivit HG  nr. 791/02.08.2010, persoanele care realizează venituri de natură profesională, precum şi venituri de natură salarială datorează contribuţii individuale, de asigurări sociale, de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale de sănătate, asupra veniturilor de natură profesională, indiferent dacă frecvenţa realizării veniturilor este lunară sau la alte perioade. Cotele contribuţiilor individuale sînt cele prevăzute de lege pentru contribuţia individuală de asigurări sociale, pentru contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, precum şi pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate. În situaţia persoanelor care realizează lunar venituri de natură profesională, baza de calcul a contribuţiilor individuale, pentru asigurările sociale şi pentru asigurările pentru şomaj se determină distinct, în funcţie de nivelul realizărilor. Astfel, baza respectivă se identifică cu cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, în cazul în care acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie. Cînd cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, este mai mare decît echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, se are în vedere doar echivalentul a 5 salarii de acest tip.

La nivelulul anului trecut, în alcătuirea bugetului consolidat al României intrau 3.227 de bugete locale, care au încasat venituri de 43,5 miliarde lei şi au efectuat plăţi de 42 miliarde lei. Ponderea cheltuielilor salariale întrece în cazul oricărui dintre aceste bugete nivelul de ¾. Numărul personalului salarizat din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor Capitalei depăşea 700.000 persoane (în nov. 2009, cf. N.Fdm./OUG 63/2010). Aproximativ 70% din personalul din administraţia publică locală activează în învăţămînt, sănătate şi asistenţă socială. Cheltuielile de personal din respectivele domenii sînt acoperite preponderent prin transferuri de la bugetul de stat. Cheltuielile cu personalul din celelalte domenii de activitate din administraţia locală (circa 203.000 posturi) sînt asigurate din veniturile proprii ale bugetelor locale şi fondurile de echilibrare, precum şi din veniturile proprii ale instituţiilor publice de interes local. Cele mai mari efective de personal se regăsesc în primării şi consilii judeţene, cultură, dezvoltare publică (administrarea domeniului public, locuinţe, pieţe, iluminat public) şi poliţia comunitară.

Cînd a decis modificarea şi completarea Legii 273/2006 privind finanţele publice locale (prin OUG 63/2010), Executivul a avut în vedere diferenţele apreciabile în privinţa numărului de personal din colectivităţi locale de dimensiuni similare, în condiţiile în care atribuţiile conferite prin lege erau identice. Astfel, existau comune cu populaţia între 1.500 şi 3.000 de locuitori cu 10 posturi salarizate, iar altele cu peste 60. De asemenea, în categoria oraşelor cu populaţia între 10.000 şi 20.000 de locuitori puteau fi întîlnite cazuri cu 50 de posturi şi altele cu peste 300. Între municipiile cu peste 200.000 de locuitori existau administraţii locale cu circa 800 de posturi şi altele cu peste 1.800. În municipiul Bucureşti, unele sectoare aveau pînă în 850 de salariaţi, iar altele peste 1.500. Eliminarea discrepanţelor de acest fel pare posibilă acum prin aplicarea Procedurii de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, redată într-o anexă a OUG 63/2010. Însă, modificarea Legii 273/2006 vizează şi alte aspecte. Nu putem să nu remarcăm diminuarea cotelor defalcate din impozitul pe venit, care de la 1 ianuarie 2011 scad de la 47% la 44% pentru municipii, oraşe şi comune, de la 13% la 12% pentru judeţe, de la 22% la 21% pentru echilibrarea bugetelor locale. În Capitală, cotele defalcate se reduc de la 47,5% la 44,5% pentru municipiul Bucureşti, de la 23,5% la 22,5% pentru sectoare şi de la 11% la 10% pentru echilibrare. În privinţa creşterii disciplinei bugetare se urmăreşte ca toate bugetele unităţile administrativ-teritoriale să fie structurate în două secţiuni - de funcţionare şi de dezvoltare. Fiecare din cele două secţiuni trebuie să aibă venituri special afectate, în funcţie de destinaţia lor. Dezideratul prevenirii supraestimării veniturilor reclamă includerea măsurii ca, atunci cînd gradul de colectare a veniturilor proprii este mai mic decît 97% în vreunul din ultimii doi ani bugetari, veniturile pentru anul curent să fie aprobate la nivelul încasărilor din anul precedent. Pe de altă parte, veniturile din valorificarea bunurilor din domeniul privat sau din donaţii şi sponsorizări se vor cuprinde în buget doar după încasare. Faptul că bugetele locale au încheiat anul 2009 cu plăţi restante (datorii neachitate la termenul scadent) în valoare de 1,7 miliarde lei, din care 1,34 miliarde lei către operatori economici, a presupus şi includerea unor măsuri de asigurare a achitării plăţilor restante. De aceea, bugetul anual va cuprinde în mod distinct credite bugetare pentru achitarea plăţilor restante din anul anterior. Apoi, nu pot fi făcute angajamente bugetare noi dacă nu sînt plătite restanţele de la titlul de cheltuieli respectiv. Excepţia priveşte unităţile administrativ-teritoriale aflate în criză financiară sau insolvenţă, precum şi împrumuturile pentru prefinanţarea şi cofinanţarea proiectelor europene. In privinţa controlului datoriei publice locale a fost instituită interdicţia autorizării de noi împrumuturi pentru autorităţile locale care înregistrează arierate sau acumulare de noi arierate în ultimul an financiar. Autorizarea noilor împrumuturi este condiţionată de existenţa unui excedent al secţiunii de funcţionare. Din perspectiva monitorizării şi controlului finanţelor locale, observăm că toate bugetele unităţilor administrativ-teritoriale urmează a fi comunicate Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea publicării pe portalul Internet al acestuia. Astfel, vor putea fi vizualizate pe site proiectele bugetelor, bugetele aprobate, situaţiile trimestriale, situaţiile anuale, datoria publică şi programul de investiţii locale.

Pînă la intrarea în vigoare a OUG nr. 39/2010 de modificare şi completare a CPF, pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată către bugetele publice se datorau majorări de întîrziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere. Astfel, într-un an procentele în discuţie puteau totaliza 36,5. Nivelul ca atare era considerat împovărător şi reprezenta o sarcină fiscală excesivă pentru contribuabili. Elaborarea regimului sancţionatoriu pentru întîrzierea plăţilor de natura arătată ia în calcul faptul că penalizările şi dobînda pot servi următoarelor obiective (N.F./OUG nr. 39/2010): penalităţile sînt menite să descurajeze neconformarea, în timp ce dobînda este destinată să protejeze valoarea reală a plăţilor datorate bugetelor publice. Dealtfel, în multe ţări legislaţia fiscală stabileşte penalităţile şi dobînzile ca două instrumente separate. Nivelul dobînzii trebuie să fie peste rata dobînzii creditelor acordate de instituţiile financiare, astfel încît să descurajeze contribuabilii de a utiliza arieratele ca surse de finanţare ale activităţilor lor, dar nici să nu fie la un nivel foarte mare pentru a constitui un element împovărător pentru contribuabil. Penalităţile de întîrziere trebuie să constituie o sancţiune pentru neplata la scadenţă, calculată ca un procent la nivelul sumei neplătite, astfel încît aceasta să crească în raport cu valoarea sumei neplătite şi cu perioada de întîrziere. Faptul că organele fiscale din cadrul administraţiei publice locale gestionează peste 12 milioane de contribuabili, existenţa unei capacităţi administrative reduse şi costurile ridicate generate de introducerea sistemului dobînzilor şi penalităţilor, au determinat MAI să propună (cf. aceeaşi N.F.) introducerea unui sistem diferit de percepere a accesoriilor pentru plata cu întîrziere sub forma majorărilor de întîrziere în cuantum de 2% pe lună sau fracţiune de lună de întîrziere. Evident, măsura în cauză conduce la o simplificare administrativă pentru autorităţile publice locale, precum şi la diminuarea costurilor de tipărire şi comunicare a actelor administrative. Prin adoptarea ordonanţei sus-amintite, Executivul vine cu un răspuns în faţa crizei în ceea ce priveşte colectarea arieratelor, prin revizuirea sistemului de percepere a creanţelor fiscale accesorii. Avem de-a face cu o înlocuire a sistemului majorărilor de întîrziere, introducîndu-se mai multă flexibilitate, bazată pe un mecanism combinat de dobînzi şi penalităţi de întîrziere. Astfel, se renunţă la componenta sancţionatorie din cuprinsul majorărilor de întîrziere, stabilindu-se un nivel al dobînzilor care să nu constituie o cauză de împovărare fiscală a contribuabililor (0,05% pentru fiecare zi de întîrziere, faţă de 0,1%, în trecut), prin raportare la nivelul dobînzii medii bancare. Dobînda instituită are drept scop repararea prejudiciului adus statului prin întîrzierea executării obligaţiei de plată. Apoi se reglementează obligaţia de plată a penalităţilor de întîrziere în situaţiile în care plata obligaţiilor fiscale datorate nu se efectuează la termenul prevăzut de lege, ca sancţiune pentru încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la plata la scadenţă a obligaţiilor fiscale. Şi, în fine, se introduce, în cazul creanţelor administrate de organele fiscale ale autorităţilor administraţiei locale, un sistem de percepere a accesoriilor pentru plata cu întîrziere sub forma majorărilor de întîrziere în cuantum de 2% pe lună sau fracţiune de lună de întîrziere. Insistînd puţin asupra penalităţilor de întîrziere, arătăm că acestea intervin ca urmare a neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, iar nivelul percept se stabileşte astfel: a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întîrziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; b) dacă stingerea se realizează în urmatoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întîrziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; c) după implinirea termenului de 60 zile, nivelul penalităţii de întîrziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. Nici într-un caz penalitatea de întîrziere nu înlătură obligaţia de plată a dobînzilor. Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobînzi şi penalităţi de întîrziere (după termenul de 3 zile). Dobînzile şi penalităţile de întîrziere nu se percep pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, obligaţii fiscale accesorii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentînd echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sînt găsite la locul faptei.

Un număr considerabil de motive stă în practică la baza contestaţiilor privind rezultatele inspecţiei fiscale. Cel mai adesea se invocă interpretarea normei fiscale în defavoarea contribuabilului verificat, soldată cu consemnarea unor datorii bugetare suplimentare.

Pînă la intrarea în vigoare a OUG nr. 39/2010 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură fiscală, plafonul creanţelor fiscale contestate, în funcţie de care se determina competenţa soluţionării, era stabilit la 1.000.000 lei. Aceasta însemna că acele contestaţii care aveau în spate sume de peste 1.000.000 lei, nu se puteau soluţiona de structurile specializate de la nivelul direcţiilor teritoriale ale ANAF, ci de direcţia de specialitate constituită la nivel central.

Atacarea frecventă a actelor de control fiscal - în care era vorba despre sume superioare nivelului arătat - genera temporizarea soluţionărilor în cauză. Astfel, din raţiuni de operativitate şi de descongestionare a activităţii de soluţionare a contestaţiilor de la nivel central, a fost urcat la 3.000.000 lei plafonul respectiv.

Lectura Art. I din OUG nr. 39/2010 relevă că este vorba de un obiect multiplu al contestaţiilor. Respectiv, contestatii formulate impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situatiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală şi a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri.

Acum, soluţionarea lor poate reveni:

a) structurii specializate din cadrul DGFPJ (sau a municipiului Bucureşti), în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal contestatarii. Se încadrează aici contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesorii ale acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de pînă la 3.000.000 lei;

b) structurii specializate din cadrul DGFPJ (sau a municipiului Bucureşti), competentă pentru administrarea contribuabililor nerezidenti care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent. Contestaţiile formulate de aceştia pot avea acelaşi obiect menţionat anterior.

c) Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3.000.000 lei sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili.

Tot Direcţia amintită va soluţiona şi contestaţiile formulate împotriva aceluiaşi gen de acte, dar emise de organele centrale cu atribuţii de inspectie fiscală, indiferent de cuantum.

În acelaşi context, două lucruri mai trebuie adăugate. Odată, că dispoziţiile la care am făcut referire aici se aplică şi contestaţiilor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acestei OUG.

Apoi, că avem de-a face şi cu transferul competenţei de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor de control financiar către organele emitente, dat fiind specificul acestor documente administrative care exclude natura juridică de act administrativ fiscal.

Încercând să introducă noi pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, Executivul, prin recenta ordonanţă “antievaziune”, vine cu reguli suplimentare în privinţa înmatriculării firmelor şi a cedării capitalului acestora. Deşi ar putea fi văzute ca măsuri purtătoare de birocraţie excesivă, ori, mai grav, că se aduce atingere principiului liberei circulaţii a capitalurilor în spaţiul comunitar şi se limitează drepturile asociaţilor de a-şi cesiona părţile sociale, acestea se impuneau a fi adoptate cu mai mult timp în urmă. Iată, în speţă, despre ce este vorba în privinţa noutăţilor aduse de OUG nr. 54/2010 din 23 iunie 2010 referitoare la unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în materia normelor aplicabile înfiinţării şi funcţionării firmelor. Un prim aspect este legat de faptul că, prin completarea Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, se instituie, în sarcina Oficiului registrului comerţului (ORC), obligaţia de a transmite, pe cale electronică, hotărârea adunării asociaţilor către ANAF şi organele fiscale subordonate. Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale (deci inclusiv organele fiscale) vor putea formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige societatea sau asociaţii, la repararea prejudiciului cauzat. De asemenea, se poate cere şi atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze acţiunile. Se are astfel în vedere limitarea abuzului legat de exercitarea, de către asociaţi, a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părţile sociale deţinute. Este vizată situaţia în care, prevalându-se de dreptul de înstrăinare, aceste persoane urmăresc zădărnicirea acţiunilor Fiscului pentru realizarea creanţelor deţinute faţă de respectivele firme, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea unei angajări a răspunderii solidare. Observăm că art. XIII al ordonanţei amintite, instituie şi un control mai strict asupra modului de stabilire a sediului social/secundar. Aceasta, în vederea diminuării cazurilor în care societăţile nu pot fi identificate la sediul indicat. Astfel, prin modificările aduse dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 31/1990 se reglementează obligativitatea ca, la momentul înmatriculării firmei, respectiv la momentul schimbării sediului social, să fie depusă la ORC şi un certificat, emis de organul fiscal din cadrul ANAF în circumscripţia căruia se situează imobilul. Respectivul document trebuie să se refere la faptul dacă, pentru imobilul respectiv, există înregistrate si alte documente prin care se atestă cedarea dreptului de folosinţă, cu titlu oneros sau gratuit. Evident, nu poate lipsi actul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social înregistrat la acelaşi organ fiscal. În cazul în care din certificatul emis rezultă că sunt deja înregistrate contracte de închiriere etc. asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social, se solicită şi o declaraţie pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea unor condiţii speciale. Acestea privesc faptul că la acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe societăţi numai dacă imobilul, prin structura lui şi suprafaţa sa utilă, permite funcţionarea mai multor societăţi în încăperi diferite sau în spaţii distinct partajate. Apoi, numărul firmelor ce funcţionează într-un imobil nu poate depăşi numărul de încăperi sau spaţii distincte obţinute prin partajare. În fine, necesitatea evitării şi a situaţiei ca una şi aceeaşi persoană să aibă calitatea de asociat unic la mai multe firme tip SRL a condus la introducerea unei ultime reguli. Astfel, la autentificarea actului constitutiv sau la darea de dată certă a acestuia se solicită atât dovada eliberată de ORC privind disponibilitatea şi rezervarea firmei, dar şi declaraţia pe propria răspundere privind deşinerea calităţii de asociat unic într-o singură SRL.

Politicieni, patroni, contribuabili, asistaţi social s.a.m.d. vedeam, pe la jumătatea anului trecut, o bună soluţie în programul nostru anti-criză, susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială. Ne imaginam nu numai că se vor normaliza condiţiile financiare – imposibilitatea plăţilor salariale din sectorul de stat ori a pensiilor fiind cu totul şi cu totul în afara discuţiilor, dar şi că se pregăteşte o grabnică redresare economică. Ba, chiar, pentru o perioadă scurtă de timp s-au ivit semnele unei palide îmbunătăţiri a stării economice. Numai că, ceea ce a urmat nu a făcut obiectul niciunei anticipări, cererea internă redusă şi revenirea foarte lentă a partenerilor noştri comerciali din afară accentuând puternic manifestările recesioniste. Dealtminteri, suntem pesimişti în privinţa ameliorării economice şi pentru a doua parte a anului 2010, date fiind incertitudinile de pe pieţele externe care ramân considerabile. Speriaţi de alte rele, am ajuns să nu mai vedem tocmai neagră o creştere „zero”, în condiţiile stăpânirii inflaţiei (cifrată la 4,2%, la sfârşitul lunii martie 2010). Până la finele anului în curs, se asteaptă ca inflaţia să scadă la 3,75%, lucru datorat anemierii consumului dar şi politicii monetare girate de FMI, care este una foarte prudentă. Evident, anemierea consumului determină şi diminuarea importurilor, prognozându-se un deficit de cont curent în scădere - circa 5% din PIB pentru 2010.

Pe acest fundal, asociat şi dificultăţilor în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli, devine tot mai certă ratarea ţintei de deficit fiscal pentru anul în curs, de 6,4% din PIB. O analiză fugitivă asupra evoluţiei ponderii în totalul cheltuielilor bugetare a anumitor componente a scos în evidenţă existenţa unor marje apreciabile asupra cărora macrodecidentul a crezut că s-ar putea opera lejer.

Este vorba despre fondul de salarii aferent personalului din sectorul public (9% din PIB) şi cheltuielile privind pensile şi alte forme financiare de suport social (12% din PIB). Calculul Executivului a vizat tăieri masive aici, dar, într-o măsură mai mică, şi la nivelul cheltuielilor publice cu materiale şi servicii ori cu investiţiile.

Diminuarea cu 25% a fondului de salarii înseamnă aprox. 11 miliarde de lei anual, iar reducerea pensiilor, ajutorului de somaj, altor prestaţii sociale etc. ar însemna alte aprox. 9 miliarde de lei anual (pe total, cca. 4% din PIB). Dacă actele normative iniţiate de Executiv (prin varianta asumării răspunderii în faţa Legislativului) ar fi stat în picioare, pentru fiecare lună rămasă până la sfârşitul anului urma să înregistrăm o diminuare de deficit de  0,33%. Apoi, era dată ca certă şi eliberarea de către FMI, în timp scurt, a celei de-a cincea tranşe de împrumut, în valoare de 768 de milioane DST (0,85 miliarde de euro).  Aceasta, deşi nu tocmai impresionantă prin proporţii, ar fi dat, totuşi, un semnal favorabil către posibilii investitori în economia românească.

Dacă socotelile economiştilor se legau între ele, cumva, în cadrul raţionamentului macroeconomic, fiind excluse din start măsurile de sporire a fiscalităţii, în legătură cu fundamentarea juridică a textelor normative în discuţie s-a şchiopătat iremediabil. Prin Nota de fundamentare aparent bine şi profesionist elaborată, suntem asiguraţi că au fost avute în vedere standardele constituţionale şi convenţionale în materia respectării drepturilor fundamentale (muncă, salarii, pensii etc.).

Despre aspectul legat de recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, juriştii Executivului susţineau că “nu se pune problema încălcării principiului neretroactivităţii legii, deoarece legea nu acţionează pentru trecut, ci doar pentru viitor, urmând ca pensiile recalculate să se platească în noul cuantum de la data intrării în vigoare a legii”. Mai aflăm că „nu este încălcat nici dreptul la un bun dobândit, dat fiind că acest drept vizează pensia ca formă de venit de înlocuire şi nu cuantumul acesteia”. Etc. etc.

Numai că, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate axate pe reducerea salariilor şi pensiilor, dar şi în cazul legii privind recalcularea pensiilor speciale, a condus la un final nu tocmai previzibil - în raport cu garanţiile de legalitate date de Guvern. Astfel, Curtea Constitutionala a hotărât că: “dispoziţiile art. 9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat (622,9 lei) din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale”.

Tot neconstituţional a fost declarat şi articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, privitor la “pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale”, care nu pot fi recalculate pe baza formulei comune.

Deşi în materie de reduceri salariale lucrurile sunt în regulă din punct de vedere constituţional, deocamdată se blochează toate măsurile de austeritate contestate, deoarece legile respective  iau din nou calea către Parlament, spre a se elimina articolele declarate neconstitutionale.

Guvernului, în gândirea unui Plan “B”, îi rămâne în continuare să găsească echivalentul a 1,3% din PIB (1,5 miliarde de euro). Pentru aceasta, nu poate decât să recurgă fie la alte reduceri de cheltuieli, fie la apăsarea pedalei fiscale, dar nu este total exclus nici un mix de asemenea măsuri. Soluţia cea mai la îndemână - creşterea TVA de la 19% la 24% - s-ar putea să nu fie suficientă, dacă nu se urgentează procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale.

Persistenţa manifestărilor recesioniste reclamă revederea paletei de măsuri care vizează combaterea evaziunii fiscale. In acest sens, Executivul stă gata să adopte o Ordonanţă de urgenţă, al carei text a şi fost pus în dezbatere publică.

Ceea ce poate da un plus de eficienţă în activitatea de combatere a evaziunii şi fraudei fiscale, deşi prezumăm că implică proceduri anevoioase, este faptul că urmează a fi sancţionate şi acţiunile ilicite care au avut ca efect îmbogăţirea fără just temei a contribuabilului, prin încasarea unor sume de la buget fără existenţa unui drept real de restituire ori de rambursare.

Aspectul secund la care dorim să ne referim este legat de procedura actuală de înfiinţare/ridicare a popririlor bancare, prevăzută de Codul de procedură fiscală. Aşa cum s-a desfăşurat aceasta pînă în prezent, o putem categorisi drept cronofagă şi generatoare de birocraţie.

Motivaţia e simplă, întrucît presupune - în toate situaţiile - fie transmiterea către instituţiile de credit a adreselor de înfiinţare/ridicare a popririi prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, fie deplasarea executorilor fiscali la registratura instituţiilor de credit, în vederea înregistrării adreselor respective. După cum pot fi aduse în discuţie şi costurile materiale ridicate ori utilizarea ineficientă a personalului – fiscal şi din instituţiile de credit.

Deşi în scădere, sumele acordate de stat companiilor, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale din sectorul minier deţin încă un nivel semnificativ. Lectura textului legii bugetului de stat pe anul 2010 relevă două componente ale susţinerii bugetare vizînd acest sectori: subvenţii pe produse şi subvenţii privind protecţia socială pentru unele activităţi miniere.

Produsele în cauză sînt cele realizate în industria cărbunelui, minereurilor feroase şi neferoase. Domeniul este unul delicat, deoarece aici operează prevederile Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 1407/2002 privind ajutorul de stat acordat industriei extractive. În pofida dificultăţilor economice, în anul în curs sînt alocate resurse financiare publice cifrate la 245.649 mii lei – subvenţie totală - şi 10.373 mii lei pentru protecţie socială.

În legătură cu asigurarea combustibilului nuclear (octoxid de uraniu), efortul bugetar se cifrează la 29.514 mii lei – subvenţie - şi 2.829 mii lei pentru protecţie socială (Cf. NF/HG 384/2010).

Autoritatea în materie este Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Acesta recalculează periodic subvenţia pe unitatea de produs conform cantităţilor fizice ce urmează a fi produse şi livrate. De asemenea, controlează modul privind acordarea şi utilizarea sumelor avînd destinaţia menţionată.

Amintim că astăzi, potrivit Buletinului statistic nr. 3/2010 (INSSE), în industria extractivă/ cărbune superior şi inferior mai lucrează 24.500 pers., care realizează un cîştig salarial brut lunar de 3.628 lei/ pers. Personalul din extracţia minereurilor metalifere, respectiv 2.600 mineri, are venituri brute lunare cu cel puţin 25% mai reduse decît cei din prima categorie, nedepăşind  2.637 lei/ pers.

Ceea ce ni se pare interesant este că salariaţii din reţeaua de servicii conexe extracţiei (6.800 pers.) au un brut lunar individual de 3.452 lei, situat adesea peste cîştigul minerului de subteran.