Şi într-o economie devastată nemilos de recesiune, şi într-una aflată în remarcabil avânt,  buzunarul patronului şi, în egală măsură, cel al statului (de fapt, al contribuabilului) nu încetează nicicând să fie urmărite de pericolul fraudei.

 

 

Sistemul de control financiar şi-a dovedit (prea) adesea ineficienţa, cu toate modificările care i s-au adus din mers, chiar dacă au fost inspirate de modele occidentale. De altminteri, şi în Occident sistemul de control financiar este departe de acel nivel de performanţă care ar putea imprima o tendinţă către zero a fraudei financiare (ca fenomen).

Aceasta o dovedesc rezultatele unor competente studii – efectuate de Pricewaterhause Coopers în anii trecuţi – care relevă, înainte de toate că, din totalul fraudelor detectate, 58 % sunt descoperite “din greşeală” şi doar 42 % de controlorii financiari, ceea ce indică prezenţa a nenumărate lacune în sistemul de control intern.

Cuantificarea fenomenului în cauza reflectă date impresionante: se estimează că frauda “a costat” peste 3,6 miliarde euro cele 536 de firme europene cuprinse în studiu, cu referire la un interval de doi ani, la care se adaugă şi faptul că doar una din cinci companii păgubite şi-a recuperat maximum o jumătate din activele  “pierdute”.

Din lotul de mari companii luat în studiu, în 43 % din cazuri, fraudele financiare s-au produs în ultimii doi ani, 30 % din firme considerându-se expuse, în prezent, unui risc mai mare de fraudă faţă de cel existent în urmă cu cinci ani.

La occidentali, ca şi la noi, fraudele comise de persoane care lucrează în cadrul instituţiei sau companiei în cauză sunt mai frecvente decât fraudele comise din exterior. Delapidarea sau furtul comis de angajaţi reprezintă formele cele mai frecvente de fraudă; totuşi, se pare că, la noi, cauze specifice fac să cadă accentul pe zona angajaţilor deţinând poziţii manageriale, constatându-se foarte frecvent că fraudele financiare sunt comise tocmai de cei care aveau în sarcina permanentă prevenirea oricăror “scurgeri”.

Toate acestea au fost posibile, printre altele, deoarece sistemele de control (antifraudă) nu au avut în vedere principalele elemente susceptibile să confere eficienţa necesară: evaluarea vulnerabilităţii (existente şi viitoare) la fraudă; monitorizarea proactivă a riscurilor de fraudă şi protejare a celor “care trag semnalul de alarma”; instituirea unor politici eficiente privind personalul pentru facilitarea investigaţiilor; realizarea unui plan solid de reacţie la fraude; comunicarea poziţiei pe care o are compania faţă de fraudă către toţi cei care au interese în compania respectivă.

Perspectiva autohtonă aduce în discuţie şi lipsa resurselor financiare necesare atragerii şi cuprinderii în sistemul de control financiar a specialiştilor de valoare, efectuării de studii, realizării bazei logistice etc.

Un factor de insucces privind sistemul antifraudă îl constituie şi cadrul normativ incoerent şi confuz care permite manifestarea paralelismelor (mai multe organe având atribuţii similare sau identice) şi existenţa unor proceduri greoaie pe axa prevenire – constatare – recuperare – sancţionare.

Ultimele modificări legislative în planul controlului financiar (O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv), care vizează unităţile din sectorul public, au întărit latura cantitativă a controlului financiar şi extinde numărul actelor birocratice, efectele scontate asupra performanţei controlului şi eficienţei organizaţiilor întârziind să apară.

Dacă, în Occident, dintre toate tipurile de fraude, cel mai mult dă de gândit cel care presupune comiterea infracţiunilor cu ajutorul calculatorului, 43 % dintre companii şi instituţii apreciind că, în viitor, frauda informatică va reprezenta cel mai grav pericol, în România, acest gen de problemă face, cel mult, obiect de discuţie la seminariile facultăţilor de profil.

Este de presupus că apropierea de marile deziderate economice – stabilitatea macroeconomică, crearea unui mediu de afaceri favorabil, accelerarea reformelor structurale, evitarea reglementărilor excesive şi raţionalizarea impozitării, restructurarea sistemului de securitate socială etc. – va aduce îmbunătăţiri semnificative în privinţa sistemului de control financiar.


0 comentarii la “Controlul trece, pagubele rămân”
Comentariul tau