În mod tradiţional, în spaţiul UE există două mari principii de impozitare internaţională a profitului: principiul sursei (sau al teritorialităţii) şi principiul rezidenţei (sau profitul mondial).

Primul presupune că o ţară impozitează toate veniturile generate pe teritoriul său, fie ele realizate de rezidenţi sau de non-rezidenţi. Pentru al doilea, ţara trebuie să impoziteze toate veniturile realizate de rezidenţii naţionali, fie ele realizate pe teritoriul naţional sau în străinătate. Aplicarea strictă a unuia sau altuia dintre aceste principii evită problemele dublei impuneri, dar generează două tipuri de ineficacităţi economice – atunci cînd sistemele naţionale diferă.

Este vorba despre absenţa neutralităţii la exportul de capitaluri (NEC) şi a neutralităţii la importul de capitaluri (NIC). Respectarea NEC înseamnă că o întreprindere, al cărui sediu social este în ţara sa de origine, nu are posibilitatea de a implanta o filială într-o altă ţară influenţată de impozit.

Altfel spus, investitorul trebuie să facă faţă aceleiaşi rate efective de impozitare, oricare ar fi localizarea investiţiei. In realitate, sistemele aflate în vigoare în statele UE reprezintă un amestec între principiul sursei şi cel al rezidenţei.

Cu excepţia Franţei, care aplică principiul sursei, cea mai mare parte a ţărilor aplică principiul rezidenţei, dar îşi rezervă totodată dreptul de a impozita întreprinderile non-rezidente. Mai precis, pentru societatea transnaţională prelevarea poate opera la patru niveluri.

In primă instanţă, beneficiile sînt impozitate sub forma impozitului pe societăţi la nivelul filialei din ţara unde sînt ele realizate. Apoi, ele fac obiectul unei prelevări de la sursă (eventual recuperabilă) din ţara de origine, cînd sînt distribuite societăţii-mamă.

În fine, aceste beneficii pot fi impozitate prin impozitul pe societăţi în ţara de rezidenţă a societăţii – mamă şi, în cele din urmă, ca impozit pe venit la nivelul acţionarului final.

De o manieră generală, beneficiile sînt întotdeauna impozitate în ţara în care sînt realizate, indiferent dacă societăţile sînt rezidente sau nu.

Pe de altă parte, aplicarea unei reţineri la sursă asupra repatrierii veniturilor nu este sistematică. Ea depinde de natura venitului repatriat (dividende, vărsări de dobînzi etc.) şi de statutul juridic al întreprinderii.


0 comentarii la “Taxarea veniturilor transfrontaliere (Grafica: Victor Codreanu, Iasi)”

Comentariile nu sunt permise.