Prin OUG nr. 3/2009 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) trece din structura Cancelariei Primului-Ministru în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Departamentul funcţionează ca structură fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru şi în coordonarea viceprim-ministrului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Conducerea efectivă revine unui secretar de stat – numit prin decizie a premierului, ajutat de unul sau mai mulţi subsecretari de stat. Personalul de execuţie este încadrat numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru, cu avizul viceprim-ministrului şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii de către primul-ministru are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă. Departamentul rămîme instituţie de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF şi asigură/ sprijină/ coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale UE, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Drept atribuţie de bază o întîlnim pe aceea de control al obţinerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente. În îndeplinirea sarcinilor care îi revin, DLAF acţionează pe bază de autonomie funcţională şi decizională, independent de alte instituţii publice.

   Actul normativ susinvocat detaliază atribuţiile instituţiei astfel:

   a) asigură coordonarea luptei antifraudă şi protejarea efectivă şi echivalentă a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

   b) efectuează controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de UE, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea identificării de nereguli, avînd şi calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală, în privinţa fraudelor ce afectează interesele financiare ale UE în România;

   c) efectuează acţiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale UE în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul comunitar, avînd calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală;

   d) asigură şi facilitează cooperarea dintre instituţiile naţionale implicate în protecţia intereselor financiare comunitare, precum şi dintre acestea şi OLAF şi autorităţile publice relevante din celelalte europene;

   e) iniţiază, prin SGG, şi avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor financiare comunitare.

   Tot DLAF îi revin sarcinile de a culege şi prelucra datele în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecţiei aceloraşi interese, dar şi elaborarea/ coordonarea programelor de perfecţionare, stagiilor de pregătire şi instruire în domeniul luptei antifraudă. Toate autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, precum şi direcţia de specialitate din cadrul MFP au obligaţia să sesizeze de îndată Departamentul în cazul descoperirii unor indicii privind posibile fraude. În exercitarea atribuţiilor de control, DLAF efectuează controale la faţa locului, poate lua declaraţii şi să solicite toate documentele şi informaţiile necesare. Evident, toate entităţile controlate – publice ori private – sînt obligate să permită reprezentanţilor DLAF accesul necondiţionat în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spaţii folosite în scopuri economice. Ca mod de lucru, DLAF primeşte sesizările OLAF sau din alte surse ori se sesizează din oficiu cu privire la posibile nereguli ce afectează interesele financiare comunitare, efectuează controalele corespunzătoare şi pune la dispoziţia OLAF actul de control cuprinzînd aspectele constatate, precum şi toate datele şi informaţiile cerute. Pe parcursul desfăşurării controalelor, DLAF solicită tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, precum şi operatorilor economici, indiferent dacă sînt cu capital de stat sau privat, documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control. Dacă din diverse motive acestea nu pot fi furnizate imediat, persoanele juridice menţionate au obligaţia să răspundă corespunzător şi complet în cel mult 10 zile de la data solicitării. Pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiei arătate mai sus, toate entităţile implicate, care derulează ori beneficiază de fonduri comunitare vor desemna una sau mai multe persoane de contact. Acestea trebuie să beneficieze de pregătire specifică şi dotare tehnică pentru îndeplinirea corespunzătoare şi operativă a solicitărilor Departamentului. În baza împuternicirii de control, reprezentanţii DLAF pot proceda la luarea de declaraţii de la beneficiar sau reprezentantul acestuia, precum şi de la martorii ce pot furniza date cu privire la săvîrşirea unor nereguli ori fraude. La cererea Departamentului, organele de control financiar-fiscal, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice sînt obligaţi să acorde sprijin echipei de control în exercitarea atribuţiilor ce îi revin. În cazul identificării de nereguli, DLAF transmite actul de control autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficienţelor şi, după caz, recuperarea sumelor plătite necuvenit. În baza motivelor de fapt constatate de către Departament şi a temeiului de drept indicat de acesta, autorităţile procedează la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea titlului de creanţă, în cazul în care au fost prejudiciate bugetul general al Comunităţilor Europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi/sau bugetele din care provine cofinanţarea aferentă. Măsurile dispuse ca urmare a constatărilor DLAF sînt obligatorii pentru autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente. Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita Departamentului reexaminarea situaţiei de fapt în cazul existenţei unor elemente care nu au fost avute în vedere în cadrul controlului efectuat de Departament. Aceleaşi autorităţi, dar şi cele care au competenţe de gestionare a fondurilor de cofinanţare şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data primirii actului de control al DLAF, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin acesta, precum şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii. În cazul constatării unor elemente de natură infracţională în gestionarea fondurilor comunitare, după efectuarea tuturor operaţiunilor necesare, actul de control este transmis parchetului competent din punct de vedere material să efectueze urmărirea penală, în vederea luării de îndată a măsurilor legale pentru indisponibilizarea fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia, precum şi pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate. Autorităţile cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, în controlul utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea şi combaterea neregulilor şi fraudelor, precum şi cele cu competenţe în efectuarea urmăririi penale şi sancţionarea celor vinovaţi şi în recuperarea prejudiciilor au obligaţia de a transmite Departamentului, în termen de 15 zile, toate datele şi informaţiile solicitate. Aceasta, pentru a facilita culegerea şi prelucrarea de date în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE în România. Aceleaşi autorităţi au obligaţia de a comunica, în termen de 30 de zile de la data dispunerii, măsurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale Departamentului, precum şi pentru recuperarea eventualelor prejudicii. Departamentul poate beneficia din partea UE de asistenţă şi dotare tehnică, precum şi de programe de pregătire specifică a personalului. La solicitarea OLAF, reprezentanţii acestuia pot participa direct la controalele efectuate de DLAF. Reprezentanţii OLAF au acces la toate datele şi informaţiile care au stat la baza întocmirii actului de control. Din perspectiva salarizării, arătăm că instituţia beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare.


0 comentarii la “Controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor comunitare”
Comentariul tau