În principiu, se cunoaşte că la nivelul instituţiilor statului nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget – şi nici angajată şi efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. De asemenea, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este legal aprobată şi nu există prevederi bugetare publice (cf. art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice).

Totuşi, ani în şir, s-a dat drumul unor plăţi şi cheltuieli bugetare considerate ilegale de către controlorii delegaţi ai MFP, aplicîndu-se o prevedere din O.G. nr.119/1999 – art. 21 alin. (5) – care creează posibilitatea ca ordonatorul de credite să dispună pe propria răspundere efectuarea operaţiunile refuzate (care nu primesc viza CFP). Aşadar, vreme de zece ani, Ordonanţa în cauză (privind controlul intern şi controlul financiar preventiv) s-a constituit într-un veritabil subterfugiu pentru ocolirea prevederilor din Legea finanţelor publice.

Realmente, prin efectuarea de cheltuieli refuzate la viza (CFPD), recurgîndu-se la asumarea răspunderii ordonatorului de credite, se lipsea de efecte juridice prevederea din Legea nr. 500/2002 care instituie regula arătată mai sus. Doar criza a fost cea care a făcut ca recent, tot prin Ordonanţă de guvern, să se instituie sistarea de către Trezorerie a plăţilor aferente cheltuielilor refuzate la viza CFPD.

Evident, durata sistării nu este nelimitată, ci ţine pînă la data pronunţării Curţii de Conturi a României, anume sesizată în această privinţă. Ordonanţa în cauză (nr. 8/ 2009, M.Of. nr. 480, din 10 iulie 2009) completează art. 21 din O.G. nr. 119/1999, la care deja ne-am referit, cu patru noi alineate, ce aduc detalii în sensul arătat.

Concret, acestea stipulează că:

Cererile de deschidere a creditelor bugetare prezentate de ordonatorii principali de credite (…), refuzate total sau partial la viza CFPD, vor fi prezentate MFP împreună cu copii ale refuzului de viză CFPD şi ale actului de decizie internă prin care ordonatorul de credite şi-a asumat răspunderea efectuării operaţiunii refuzate la viză.

În cazul cererilor de deschidere a creditelor bugetare prezentate de ordonatorii principali de credite (…), refuzate parţial la viza de CFPD, MFP, prin unităţile Trezoreriei Statului, acceptă în vederea decontării numai documentele de plată aferente cheltuielilor care nu au facut obiectul refuzului de viză. În vederea acceptarii documentelor de plată, ordonatorii de credite au obligaţia să prezinte unităţilor Trezoreriei Statului copii ale ordonanţărilor de plată avizate pentru CFP – propriu şi delegat- şi orice documente justificative solicitate de acestea, din care să rezulte că plăţile dispuse nu au facut obiectul refuzului de viză CFPD.

Documentele de plată aferente cheltuielilor care au facut obiectul refuzului de viză vor fi acceptate de unităţile Trezoreriei Statului numai în cazul în care Curtea de Conturi constată că refuzul de viză CFPD nu este întemeiat.

In cazul creditelor bugetare (…) care se repartizează ordonatorilor de credite ierarhic inferiori, ordonatorul principal de credite va prezenta MFP situaţia creditelor bugetare refuzate la viza CFPD, pe ordonatori de credite subordonaţi.

Completarea în discuţie ne poate conduce la ideea că marcăm un progres în privinţa grijii legiuitorului pentru folosirea banului public. În acelaşi timp nu putem să nu observăm că pînă la adoptarea O.G. nr. 119/1999, oarecum sub altă aparenţă, lucrurile funcţionau tocmai aşa cum s-a statuat prin această ultimă modificare (O.G. nr. 8/ 2009), dacă nu chiar mai bine.

Avem de-a face, astfel, maidegrabă cu o revenire la un mod de lucru. Aceasta pentru că Secţia de Control Preventiv a Curţii de Conturi (desfiinţată în 1999) avea acelaşi obiect de activitate pe care îl are astăzi Corpul Controlorilor Delegaţi (CCD) al MFP.

Dealtminteri, atunci, la crearea CCD, personalul a fost transferat în interesul serviciului de la Curtea de Conturi, care avea desemnat cîte un controlor de conturi la fiecare ordonator de credite, în cadrul ministerelor şi agenţiilor centrale.

Evident, dat fiind acel mod de organizare, gestiunea finanţelor statului era mai adecvat monitorizată, iar contestaţiile privind refuzurile de viză se soluţionau cu maximum de operativitate.


0 comentarii la “Nou zagaz cheltuielilor publice (si nu prea…)”

Comentariile nu sunt permise.