Recent, Curtea Europeană de Conturi (ECA) a publicat Raportul special privitor la ajutorul alimentar furnizat de Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate. Resursele disponibile pentru anii care au făcut obiectul auditului au fost: 216 milioane de euro în 2005, 264 de milioane de euro în 2006, 274 de milioane de euro în 2007 şi 307 milioane de euro în 2008. Suma aferentă anului 2009 se ridică la 500 de milioane de euro. Auditul a examinat, în special, dacă obiectivele prevăzute pentru program prezintă încă validitate în contextul unei pieţe şi al unei situaţii sociale aflate în schimbare. În plus, s-a evaluat din perspectiva valorii, a cantităţii şi a varietăţii produselor furnizate şi distribuite, caracterul corespunzător al mijloacelor puse la dispoziţie şi al sistemelor aplicate pentru măsurarea impactului produs de program la nivelul beneficiarilor. Nu a fost omisă nici examinarea procedurilor administrative şi de gestiune utilizate pentru implementarea planurilor anuale.

Programul european de ajutor alimentar pentru persoane defavorizate a fost aplicat pentru prima dată în anul 1987. Scopul acestuia este de a furniza produse din stocurile de intervenţie ale Comunităţii către organizaţii caritabile, în vederea distribuţiei gratuite în rândul persoanelor aflate în situaţie de necesitate. Structura produselor care fac obiectul discuţiei include: orez, zahăr, făină, unt, lapte, brânză, gem şi biscuiţi. Pentru alocarea fondurilor programului către statele membre, Comisia utilizează o noţiune cunoscută drept populaţia „expusă riscului sărăciei”. Aceasta reprezintă o categorie relativă, definită pentru fiecare stat membru drept persoanele cu venituri aflate sub pragul de 60% din venitul mediu. Grupul-ţintă este numeros, o persoană din şase fiind considerată „expusă riscului sărăciei” la nivelul întregii Uniuni Europene. În spaţiul comunitar, aproximativ 80 de milioane de persoane, reprezentând 16% din populaţia UE-27, sunt considerate a fi expuse riscului sărăciei, iar aproximativ 43 de milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie alimentară. Iată, câteva date, pe ţări, privind ponderea populaţiei expusă riscului sărăciei în total populaţie: România – 18%, Bulgaria – 15%, Grecia – 20%, Italia – 19%, Polonia – 21%, Germania – 13%, Anglia – 18%, Suedia – 9% (singura ţară în care indicatorul se exprimă cu o singură cifră). Participarea statelor membre la programul în discuţie este voluntară, acestea trebuind să îşi declare în fiecare an către Comisie intenţia de a participa şi să îşi comunice necesităţile. Numărul ţărilor participante a crescut în ultimii ani: 10 în 2005, 15 în 2006, 18 în 2007 şi 19 în 2008. Auditul care radiografiază mecanismul acordării gratuităţilor alimentare a fost efectuat în Spania, Franţa, Italia şi Polonia, cărora le corespund peste 72% din creditele bugetare anuale, şi a avut în principal în vedere planurile pentru anii 2006-2008. În pofida creşterii nivelului creditelor bugetare, suma disponibilă pe persoană a avut următoarele valori: 6,24 euro/persoană în 2006, 5,73 euro/persoană în 2007 şi 5,83 euro/persoană în 2008. Evident, aceste valori modeste per beneficiar potenţial pun în discuţie impactul potenţial al programului. Concluziile auditului ECA ne arată că nu există priorităţi stabilite în cadrul categoriei persoanelor defavorizate, în vederea unei orientări precise a ajutorului. Având în vedere numărul mare de potenţiali beneficiari şi nivelul relativ scăzut de resurse disponibile, se impune ca beneficiarii să fie definiţi mai precis, pentru ca măsura să poată avea un impact semnificativ asupra populaţiei-ţintă. În conformitate cu cadrul juridic, criteriile de eligibilitate referitoare la beneficiari trebuie să fie bazate pe „o situaţie de dependenţă socială şi financiară […] constatată sau recunoscută”. Statele membre urmează, de asemenea, să informeze anual Comisia referitor la criteriile de eligibilitate aplicabile destinatarilor ajutorului. Curtea Europeană de Conturi (ECA) a constatat, cu ocazia auditării Programului european de ajutor alimentar pentru persoane defavorizate, că statele membre nu au fixat criterii exacte de eligibilitate a beneficiarilor de gratuităţi. Ceea ce s-a comunicat anual Comisiei reprezintă mai curând o tipologie a persoanelor asistate decât criterii de selecţie cantitative sau calitative. Auditul a relevat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte frecvenţa primirii ajutorului, anumite persoane beneficiind de mese ocazionale, spre deosebire de persoane din instituţii sociale sau de familii care beneficiază în mod regulat de ajutor alimentar sau de pachete cu alimente. În condiţiile în care creditele bugetare pe beneficiar potenţial se ridică doar la aproximativ şase euro pe persoană pe an, Comisia – în propria-i evaluare de impact – arată că în 2006 au beneficiat de gratuităţi alimentare peste 13 milioane de persoane din 15 state membre şi estimează costul unei mese oferite de organizaţiile caritabile la valoarea de cel puţin doi euro. Aceste cifre reflectă că programul contribuie la distribuţia a maximum trei mese pe an pentru fiecare potenţială persoană defavorizată sau, în medie, a 12 mese pe an pentru fiecare beneficiar efectiv al ajutorului. Deşi în anumite state membre programul UE furnizează mai mult de 50% din alimentele distribuite cetăţenilor defavorizaţi, ECA apreciază că un program care oferă, ca nivel maxim, echivalentul unei mese pe lună (în medie) pentru beneficiarii săi are şanse cât se poate de reduse de a îndeplini obiectivul legiuitorului de a realiza o „contribuţie importantă la bunăstarea cetăţenilor săi cei mai defavorizaţi”. În prezent normele juridice permit achiziţia de produse alimentare de pe piaţa comunitară în cazul în care temporar nu există stocuri de intervenţie disponibile pentru distribuţia gratuită. Numai că, de moment ce alimentele cumpărate de pe piaţă trebuie să aparţină aceluiaşi grup de produse ca şi cel din cadrul stocurilor de intervenţie, se limitează gama de produse disponibile pentru distribuţie. Reglementările în cauză ar trebui să fie reanalizate, pentru a se spori diversitatea, complementaritatea şi valoarea nutriţională a alimentelor furnizate. În cadrul lanţului de distribuţie care conectează autorităţile de gestiune, organizaţiile caritabile şi persoanele defavorizate se aplică o mare diversitate de sisteme. Nu există standarde sau orientări comune la nivelul UE sau la nivel naţional în ceea ce priveşte cantitatea şi gama de produse care trebuie distribuite pe persoană. Acest lucru sporeşte riscul unui impact scăzut, ceea ce poate duce la aplicarea unui tratament inegal la nivelul destinatarilor ajutorului. Auditorii au mai constatat că, în practică, statele membre au desemnat adesea fără proceduri formalizate un număr redus de organizaţii care să desfăşoare activităţi la nivel naţional. Pe de altă parte, nu se dispune de date precise privind numărul organizaţiilor atrase. Întrucât într-o serie de cazuri rapoartele de implementare ale statelor membre au fost incomplete sau cuprindeau date inconsecvente, informaţiile de gestiune aflate la dispoziţia Comisiei referitoare la progresul înregistrat în realizarea obiectivelor globale ale programului nu pot fi considerate suficient de fiabile. De aceea, Comisia ar trebui să solicite statelor membre elaborarea de obiective precise, măsurabile, realizabile, relevante şi determinate în timp pentru implementarea programului şi, de asemenea, în direcţia definirii de indicatori de performanţă pentru monitorizarea
îndeplinirii obiectivelor. Pe de altă parte se impune şi reanalizarea sistemului de raportare al programului, pentru a asigura disponibilitatea unor informaţii exacte şi furnizate la timp cu privire la grupul-ţintă şi la implementare. În fine, altă constatare a fost că se aplică proceduri de atribuire foarte diferite de la un stat membru la altul, care nu garantează accesul egal al tuturor operatorilor din UE şi nici obţinerea celei mai largi concurenţe sau a celor mai bune condiţii şi preţuri. 




0 comentarii la “Radiografia sistemului comunitar de gratuitati alimentare”

Comentariile nu sunt permise.