Politicieni, patroni, contribuabili, asistaţi social s.a.m.d. vedeam, pe la jumătatea anului trecut, o bună soluţie în programul nostru anti-criză, susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială. Ne imaginam nu numai că se vor normaliza condiţiile financiare – imposibilitatea plăţilor salariale din sectorul de stat ori a pensiilor fiind cu totul şi cu totul în afara discuţiilor, dar şi că se pregăteşte o grabnică redresare economică. Ba, chiar, pentru o perioadă scurtă de timp s-au ivit semnele unei palide îmbunătăţiri a stării economice. Numai că, ceea ce a urmat nu a făcut obiectul niciunei anticipări, cererea internă redusă şi revenirea foarte lentă a partenerilor noştri comerciali din afară accentuând puternic manifestările recesioniste. Dealtminteri, suntem pesimişti în privinţa ameliorării economice şi pentru a doua parte a anului 2010, date fiind incertitudinile de pe pieţele externe care ramân considerabile. Speriaţi de alte rele, am ajuns să nu mai vedem tocmai neagră o creştere „zero”, în condiţiile stăpânirii inflaţiei (cifrată la 4,2%, la sfârşitul lunii martie 2010). Până la finele anului în curs, se asteaptă ca inflaţia să scadă la 3,75%, lucru datorat anemierii consumului dar şi politicii monetare girate de FMI, care este una foarte prudentă. Evident, anemierea consumului determină şi diminuarea importurilor, prognozându-se un deficit de cont curent în scădere – circa 5% din PIB pentru 2010.

Pe acest fundal, asociat şi dificultăţilor în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli, devine tot mai certă ratarea ţintei de deficit fiscal pentru anul în curs, de 6,4% din PIB. O analiză fugitivă asupra evoluţiei ponderii în totalul cheltuielilor bugetare a anumitor componente a scos în evidenţă existenţa unor marje apreciabile asupra cărora macrodecidentul a crezut că s-ar putea opera lejer.

Este vorba despre fondul de salarii aferent personalului din sectorul public (9% din PIB) şi cheltuielile privind pensile şi alte forme financiare de suport social (12% din PIB). Calculul Executivului a vizat tăieri masive aici, dar, într-o măsură mai mică, şi la nivelul cheltuielilor publice cu materiale şi servicii ori cu investiţiile.

Diminuarea cu 25% a fondului de salarii înseamnă aprox. 11 miliarde de lei anual, iar reducerea pensiilor, ajutorului de somaj, altor prestaţii sociale etc. ar însemna alte aprox. 9 miliarde de lei anual (pe total, cca. 4% din PIB). Dacă actele normative iniţiate de Executiv (prin varianta asumării răspunderii în faţa Legislativului) ar fi stat în picioare, pentru fiecare lună rămasă până la sfârşitul anului urma să înregistrăm o diminuare de deficit de  0,33%. Apoi, era dată ca certă şi eliberarea de către FMI, în timp scurt, a celei de-a cincea tranşe de împrumut, în valoare de 768 de milioane DST (0,85 miliarde de euro).  Aceasta, deşi nu tocmai impresionantă prin proporţii, ar fi dat, totuşi, un semnal favorabil către posibilii investitori în economia românească.

Dacă socotelile economiştilor se legau între ele, cumva, în cadrul raţionamentului macroeconomic, fiind excluse din start măsurile de sporire a fiscalităţii, în legătură cu fundamentarea juridică a textelor normative în discuţie s-a şchiopătat iremediabil. Prin Nota de fundamentare aparent bine şi profesionist elaborată, suntem asiguraţi că au fost avute în vedere standardele constituţionale şi convenţionale în materia respectării drepturilor fundamentale (muncă, salarii, pensii etc.).

Despre aspectul legat de recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, juriştii Executivului susţineau că “nu se pune problema încălcării principiului neretroactivităţii legii, deoarece legea nu acţionează pentru trecut, ci doar pentru viitor, urmând ca pensiile recalculate să se platească în noul cuantum de la data intrării în vigoare a legii”. Mai aflăm că „nu este încălcat nici dreptul la un bun dobândit, dat fiind că acest drept vizează pensia ca formă de venit de înlocuire şi nu cuantumul acesteia”. Etc. etc.

Numai că, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate axate pe reducerea salariilor şi pensiilor, dar şi în cazul legii privind recalcularea pensiilor speciale, a condus la un final nu tocmai previzibil – în raport cu garanţiile de legalitate date de Guvern. Astfel, Curtea Constitutionala a hotărât că: „dispoziţiile art. 9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat (622,9 lei) din Legea privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale”.

Tot neconstituţional a fost declarat şi articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, privitor la „pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale”, care nu pot fi recalculate pe baza formulei comune.

Deşi în materie de reduceri salariale lucrurile sunt în regulă din punct de vedere constituţional, deocamdată se blochează toate măsurile de austeritate contestate, deoarece legile respective  iau din nou calea către Parlament, spre a se elimina articolele declarate neconstitutionale.

Guvernului, în gândirea unui Plan “B”, îi rămâne în continuare să găsească echivalentul a 1,3% din PIB (1,5 miliarde de euro). Pentru aceasta, nu poate decât să recurgă fie la alte reduceri de cheltuieli, fie la apăsarea pedalei fiscale, dar nu este total exclus nici un mix de asemenea măsuri. Soluţia cea mai la îndemână – creşterea TVA de la 19% la 24% – s-ar putea să nu fie suficientă, dacă nu se urgentează procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale.


0 comentarii la “Dileme guvernamentale”

Comentariile nu sunt permise.