Pînă la intrarea în vigoare a OUG nr. 39/2010 de modificare şi completare a CPF, pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată către bugetele publice se datorau majorări de întîrziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere. Astfel, într-un an procentele în discuţie puteau totaliza 36,5. Nivelul ca atare era considerat împovărător şi reprezenta o sarcină fiscală excesivă pentru contribuabili. Elaborarea regimului sancţionatoriu pentru întîrzierea plăţilor de natura arătată ia în calcul faptul că penalizările şi dobînda pot servi următoarelor obiective (N.F./OUG nr. 39/2010): penalităţile sînt menite să descurajeze neconformarea, în timp ce dobînda este destinată să protejeze valoarea reală a plăţilor datorate bugetelor publice. Dealtfel, în multe ţări legislaţia fiscală stabileşte penalităţile şi dobînzile ca două instrumente separate. Nivelul dobînzii trebuie să fie peste rata dobînzii creditelor acordate de instituţiile financiare, astfel încît să descurajeze contribuabilii de a utiliza arieratele ca surse de finanţare ale activităţilor lor, dar nici să nu fie la un nivel foarte mare pentru a constitui un element împovărător pentru contribuabil. Penalităţile de întîrziere trebuie să constituie o sancţiune pentru neplata la scadenţă, calculată ca un procent la nivelul sumei neplătite, astfel încît aceasta să crească în raport cu valoarea sumei neplătite şi cu perioada de întîrziere. Faptul că organele fiscale din cadrul administraţiei publice locale gestionează peste 12 milioane de contribuabili, existenţa unei capacităţi administrative reduse şi costurile ridicate generate de introducerea sistemului dobînzilor şi penalităţilor, au determinat MAI să propună (cf. aceeaşi N.F.) introducerea unui sistem diferit de percepere a accesoriilor pentru plata cu întîrziere sub forma majorărilor de întîrziere în cuantum de 2% pe lună sau fracţiune de lună de întîrziere. Evident, măsura în cauză conduce la o simplificare administrativă pentru autorităţile publice locale, precum şi la diminuarea costurilor de tipărire şi comunicare a actelor administrative. Prin adoptarea ordonanţei sus-amintite, Executivul vine cu un răspuns în faţa crizei în ceea ce priveşte colectarea arieratelor, prin revizuirea sistemului de percepere a creanţelor fiscale accesorii. Avem de-a face cu o înlocuire a sistemului majorărilor de întîrziere, introducîndu-se mai multă flexibilitate, bazată pe un mecanism combinat de dobînzi şi penalităţi de întîrziere. Astfel, se renunţă la componenta sancţionatorie din cuprinsul majorărilor de întîrziere, stabilindu-se un nivel al dobînzilor care să nu constituie o cauză de împovărare fiscală a contribuabililor (0,05% pentru fiecare zi de întîrziere, faţă de 0,1%, în trecut), prin raportare la nivelul dobînzii medii bancare. Dobînda instituită are drept scop repararea prejudiciului adus statului prin întîrzierea executării obligaţiei de plată. Apoi se reglementează obligaţia de plată a penalităţilor de întîrziere în situaţiile în care plata obligaţiilor fiscale datorate nu se efectuează la termenul prevăzut de lege, ca sancţiune pentru încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la plata la scadenţă a obligaţiilor fiscale. Şi, în fine, se introduce, în cazul creanţelor administrate de organele fiscale ale autorităţilor administraţiei locale, un sistem de percepere a accesoriilor pentru plata cu întîrziere sub forma majorărilor de întîrziere în cuantum de 2% pe lună sau fracţiune de lună de întîrziere. Insistînd puţin asupra penalităţilor de întîrziere, arătăm că acestea intervin ca urmare a neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, iar nivelul percept se stabileşte astfel: a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întîrziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse; b) dacă stingerea se realizează în urmatoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întîrziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse; c) după implinirea termenului de 60 zile, nivelul penalităţii de întîrziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse. Nici într-un caz penalitatea de întîrziere nu înlătură obligaţia de plată a dobînzilor. Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobînzi şi penalităţi de întîrziere (după termenul de 3 zile). Dobînzile şi penalităţile de întîrziere nu se percep pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, obligaţii fiscale accesorii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentînd echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sînt găsite la locul faptei.


0 comentarii la “Descurajarea finantarii prin arierate bugetare”

Comentariile nu sunt permise.