· Până în 2010, salariul mediu din sectorul public a fost mai mare decât în sectorul privat

· Reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor a redus câştigul mediu în sectorul public la mai puţin decât media din sectorul privat (2013 lei)

· Numărul de personal din sectorul bugetar a scăzut de la sfârşitul anului 2008 (cu 132.000 pers.) în principal pe seama îngheţării posturilor vacante şi a înlocuirii doar unui post pentru 7 eliberate

La nivelul economiei românești, numărul mediu de salariaţi a fost în anul 2010 de 4238,13 mii persoane, în scădere cu 7,8% faţă de anul 2009 pe fondul continuării declinului economic şi al reducerilor de personal din sectorul bugetar. În anul 2010, câştigul salarial mediu brut pe total economie a fost de 1937 de lei, în creştere cu 2,5% faţă de anul 2009, iar câştigul salarial mediu net a fost de 1407 lei, în creştere cu 1,8%. Dacă se ia în considerare inflaţia medie de 6,1%, constatăm că nivelul câştigului salarial real s-a redus cu 2,6%. Referindu-ne strict la salariații din sectorul de stat, deşi cheltuielile de personal au scăzut cu 8,6% faţă de nivelul anului 2009, fondul de salarii programat a fost depăşit în execuţie cu aproximativ 800 milioane lei, comparativ cu bugetul rectificat care a fost aprobat la mijlocul lunii noiembrie. Depăşirea provine de la autorităţile locale, unde cheltuielile de personal estimate au fost depăşite cu 1,3 miliarde lei (doar parţial explicabil prin transferul unor spitale către autorităţile locale). Această problemă – potrivit Raportului Consiliului Fiscal – poate constitui o cauză de ingrijoarare, deoarece fondul de salarii a fost depăşit sistematic în anii precedenţi din cauza lipsei de control asupra cheltuielilor salariale de la nivel local şi ar putea conduce la nerespectarea plafonul asumat pentru anul 2011. Lectura aceluiași Raport (http://www.consiliulfiscal.ro/raportanual2011.pdf/) relevă că masa cheltuielilor cu personalul bugetar a crescut semnificativ între 2005 şi 2008, fondul de salarii majorându-se cu 1,5 puncte procentuale din PIB. În aceeaşi perioadă, câştigul mediu în sectorul bugetar a crescut cumulat cu 63% la sută în termeni reali, majorând discrepanţa dintre salariul mediu din sectorul public şi cel privat. Până în 2010, salariul mediu din sectorul public a fost mai mare decât în sectorul privat, însă reducerea cu 25 la sută a salariilor din sectorul bugetar începând cu cea de-a doua jumătate a anului 2010 a redus câştigul mediu în sectorul public la mai puţin decât media din sectorul privat. Datele din luna decembrie 2010 indică faptul că salariul mediu brut în sectorul public a scăzut de la 2108 lei, în trimestrul II 2010 la 1701 lei în trimestrul IV 2010, sub media de 2013 lei, în sectorul privat. În perioada 2005-2008 numărul de angajaţi bugetari a crescut cu aproximativ 170.000 până la aproximativ 1,4 milioane de persoane. Cele mai mari creşteri ale numărului de personal – explică Raportul susmenționat – au avut loc la nivelul autorităţilor locale (aproximativ 90.000), la care s-a adăugat o creştere a personalului de aproximativ 50.000 de angajaţi în cadrul administraţiei centrale. Ca urmare a eforturilor autorităţilor de ajustare fiscală, numărul de personal din sectorul bugetar a scăzut în mod constant de la sfârşitul anului 2008 în principal pe seama îngheţării posturilor vacante (în vigoare din mai 2009) şi a înlocuirii doar unui post pentru 7 eliberate. În consecinţă, numărul total de angajaţi în sectorul guvernamental a scăzut cu 132.000 (la 1,26 milioane angajaţi) între sfârşitul anului 2008 şi decembrie 2010. Mai mult de 50 la sută din aceste reduceri de personal au avut loc la nivel local (aproximativ 76.000), din care 29.000 de persoane în cadrul învăţământului preuniversitar. De asemenea, un declin puternic al numărului de angajaţi s-a înregistrat în sectorul de sănătate (aproximativ 33.000). Personalul din sectorul bugetar este împărţit aproximativ egal între administraţia centrală şi instituţiile auto-finanţate şi administraţiile locale. Numărul persoanelor angajate în sectorul bugetar a fost de aproximativ 1,26 milioane de oameni în luna decembrie 2010. În cadrul instituţiilor finanţate din bugetul de stat numărul de personal este de aproximativ 350.000 de oameni, cu cea mai mare parte a personalului în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării.

Tabelul 1

Evoluția posturilor ocupate

pe ordonatori de credite

Decembrie 2008

Decembrie 2010

Diferente

Total posturi ocupate

1.398.757

1.266.550

-132.207

A. Administratie centrala

694.995

639.722

-55.273

1. Buget de stat, din care:

338.727

334.533

-4.194

Ministerul Administratiei si Internelor

146.955

147.822

867

Ministerul Apararii

79.666

79.210

-456

Ministerul Finanţelor Publice

33.716

31.210

-2.506

Ministerul Justitiei

13.558

15.053

1.495

Restul ministerelor

64.832

61.238

-3.594

2. Institutii autofinantate, din care:

304.132

260.001

-44.131

Unitati sanitare

(Pentru comparabilitate, s-au inclus unitatile sanitare in integralitate in cadrul administratiei

centrale, desi o parte dintre acestea au fost transferate in subordonare locala pe parcursul anului 2010)

209.273

176.638

-32.635

Unităţi de învăţământ superior de stat

68.095

68.229

134

3. Institutii finantate din

bugetele asigurarilor sociale

52.136

45.188

-6.948

B. Administratie locala, din care:

703.762

626.828

-76.934

Invatamant preuniversitar

332.952

303.477

-29.475

Autoritati executive locale

310.912

264.382

-46.530

Instituţiile auto-finanţate, cea mai mare parte spitale şi universităţi, au aproximativ 380 de mii de angajaţi. Aceste instituţii sunt în mare parte finanţate prin transferuri directe de la bugetul administraţiei centrale. Restul de aproximativ 600 de mii de persoane se află la nivelul autorităţilor locale.


0 comentarii la “Dinamica personalului si salariilor in sectorul guvernamental”

Comentariile nu sunt permise.