Evaluarea de vară (2011) a acordului de tip preventiv, ce revine delegației FMI-Comisia Europeană-Banca Mondială, nu poate evita tema privatizării managementului companiilor de stat. Deși se prezumă că, pe această cale, eficientizarea sectorului în discuție nu s-ar mai lăsa atât de mult așteptată, până în prezent nu s-au realizat foarte multe în vederea adoptării respectivei metode. Guvernul a anunțat doar că aproximativ un sfert din companiile de stat – cca. 150 entități de la nivel central – vor avea management privat. Marile companii de stat, pre­cum Hi­droelectrica, Nuclear­electrica, Rom­gaz și Tran­s­gaz, ar urma să treacă relativ repede la managementul privat (până la 1 ianuarie 2012). Evident, acest lucru ar fi menit să confere independență clară în raport cu factorul politic. Reglementările ce privesc aceste chestiuni (aflate în lucru) vor prevedea că viitorii manageri ar putea sa aibă orice naționalitate, urmând a fi selectați prin intermediul unei agenții private de recrutare a resurselor umane. Scopul nu este altul decât acela de a se evita orice ingerință politică pe acest plan, rămânând să prevaleze efectiv competența. Din Scrisoarea de intenție a guvernului român și Memoran­dumul tehnic de înțelegere, rezultă că Executivul se obligă ca de la 1 ianuarie 2012 să interzică pr­e­lun­­girea contractelor de mana­ge­ment exis­tente la companiile de stat. Pentru aceasta, proce­sul de selecție internațional ar trebui să demareze din luna august a.c., iar odată cu managerii urmând să fie înlocuiți și directorii financiari. Nu este exclus ca normele să prevadă posibilitatea ca și actualii manageri să poată candida. Să mai amintim că cele 154 de firme de stat mo­nitorizate în cadrul Acordului urmează să disponibilizeze aproximativ 7.000 de angajați până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an. Disponibi­lizările cele mai importante vor fi efectuate de companiile de transport feroviar, adică CFR Marfă –  3.000 de posturi, CFR SA – 1.500 de posturi, și CFR Călători – 1.000 de posturi. În cadrul ultimelor negocieri cu FMI pentru încheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsă prin includerea altor nouă societăți, respectiv Poșta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, precum și societățile Intervenții Feroviare și Telecomunicații CFR. În urma analizelor, din listă a fost eliminată Administrația Națională a Imbunatatirilor Funciare (ANIF), însă au fost mentinute Compania Nationala de Cai Ferate CFR, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale București și Societatea Comercială Electrificare CFR.


0 comentarii la “Privatizarea managementului în sectorul public”

Comentariile nu sunt permise.