• Foarte recent (15 decembrie 2011), Aula Academiei Române a găzduit, în cadrul adunării generale a membrilor prestigiosului for, un eveniment aparte: ceremonia de decernare a premiilor pe anul 2009.
  • Din întreaga țară, doar trei au fost economiștii laureați ai înaltelor distincții academice: Ion Pohoaţă, Premiul PETRE S. AURELIAN, pentru lucrarea Repere în economia instituţională, Adrian Zoicaş-Ienciu, Premiul VIRGIL MADGEARU, pentru lucrarea  Comportamentul investiţional pe piaţa bursieră din România și Gabriela Anghelache, Premiul VICTOR SLĂVESCU, pentru lucrarea Piaţa de capital în context  european.
  • Cartea Profesorului Ion Pohoață, de la FEAA, a stârnit, încă de la apariție (2009, Editura Economică din București, 336 pag.), un puternic curent de opinii și dezbateri, în rândul specialiștilor din țară și străinătate, reflectat în mai multe articole din presa economică.

Nominalizarea și apoi premierea efectivă, de către Academia Română, a Profesorului Ion Pohoață, de la FEAA, nu a avut darul să-i surprindă foarte mult pe cei care îi cunosc activitatea depusă pe tărâmul cercetării economice. De măcar treizeci de ani, s-a dedicat – la modul cel mai serios cu putință – studierii gândirii economice româneşti şi a unor curente şi orientări de maximă rezonanță din gândirea economică universală. În același timp, zeci de serii de absolvenți ai FEAA i-au audiat încântați cursurile Domniei Sale de Epistemologie economică, Politici şi doctrine economice ori Economie instituţională. În ce privește lucrarea amintită, care i-a adus Premiul PETRE S. AURELIAN, din partea Academiei Române, binecunoscutul exponent al şcolii ieşene de economie – profesorul Ion Pohoaţă – vede în „instituţionalişti” tocmai pe cei care „coboară ştiinţa economică cu picioarele pe pămînt şi o fac mai umană, exact în locul care-i justifică fundamental existenţa, acela din care ea trebuie să explice cum se ajunge mai repede şi mai puţin costisitor la creştere, la dezvoltare”. Lucrarea abordează problematica anunţată în titlu după schema următoare: Marea familie instituţionalistă. Persoane şi idei/ Paradigma economiei instituţionale/ Instituţii/ Miezul tare al economiei neoinstituţionale/ Secvenţe ale teoriei dinamicii economice. Operele ştiinţifice ale economiştilor instituţionalişti (R.H. Coase, A. Alchian, H. Demsety, D.C. North, O.E. Williamson, R. Nelson, S.G. Winter, M.C. Jensen, M. Aoki, E. Brousseau, G. Hodgson, C. Menard, S. Pejovich) – mulţi dintre ei, deţinători ai Premiului Nobel pentru Economie – sunt atent analizate/ fişate în prima parte a cărţii. În abordarea ”Evoluţionism & instituţionalism”, Profesorul Ion Pohoaţă consacră câteva pagini contribuţiilor lui Nicolae Georgescu-Roegen. În fine, cititorul are posibilitatea să remarce, că opiniile acestuia îl plasează net spre varianta lamarckiană a evoluţiei (şi nu darwiniană) cu privire la dezvoltare. Spicuind din Laudatio, reținem că laureatul de anul acesta al Premiului PETRE S. AURELIAN s-a născut acum 60 de ani la Fălticeni, unde a și absolvit Liceul Teoretic „Nicu Gane” (1970). În 1974 devine licențiat al Facultății de Stiinte Economice din cadrul Univ. „Al.I. Cuza” Iasi, iar în 1984 își susține, la ASE București,  doctoratul în economie. A urmat stagii de pregătire la universitățile din Angers, Lille și Konstantz. În cariera academică a evoluat pe toate treptele posibile, îndeplinind inclusiv funcția de decan și apoi de rector, în anii de după Revoluție. În prezent, Profesorul Ion Pohoaţă este director al Școlii doctorale de Economie de la Cuza, fiind în același timp conducător de doctorate. Face parte din boardul editorial al mai multor reviste științifice și a publicat peste 200 de lucrări în țară și străinătate. Este distins cu alte cinci premii pentru activitatea academică, de către diverse organisme și instituții naționale. Din 2008 devine Profesor emerit, prin Rezoluția conducerii Asociației Naționale a Facultăților de Economie. Este membru al Clubului UNESCO MILENIUM și al Institute for Humane Studies din Paris. Conduce, din anul 2004, colectivul de experți, de la nivelul MECTS, care supervizează acordarea gradelor universitare superioare, a titlurilor științifice de doctor în științe economice și de doctor habilitat.


0 comentarii la “Profesorul Ion Pohoaţă, laureat al premiului „P.S. Aurelian””

Comentariile nu sunt permise.