Dacă ne amintim bine, Summit-ul G20 de la Cannes, din noiembrie trecut, s-a concentrat în măsură apreciabilă asupra spinoasei probleme a crizei datoriilor din Zona Euro şi pe găsirea unor soluții de stimulare a creşterii economiei mondiale. In același context, cea mai importantă problemă discutată a fost cea a introducerii taxei pe tranzacțiile financiare (TTF), susținută de Franța, dar care nu a întrunit acordul preşedintelui SUA. Să spunem că CE propusese instituirea TTF la nivelul UE, vizînd realizarea suplimentară a unor venituri anuale de 57 de miliarde euro, destinate bugetului unional. Era vorba de aplicarea unei cote de 0,1% pentru acţiuni şi obligaţiuni şi 0,01% pentru alte produse, la bază stînd conceptul economistului american James Tobin (1918-2002), adept al principiului că guvernele trebuie să intervină în economie pentru a stabiliza producția și a evita recesiunile. Taxa ar fi urmat să privească doar tranzacţiile care au loc între instituţii financiare – cca. 85% din volumul tranzacţiilor, neafectînd operaţiunile persoanelor fizice, cum ar fi plata cu card de credit, împrumuturi private, de economii etc. Inițiativa nefiind abandonată, din avizul Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (20 martie a.c.) rezultă că se impune un cadru juridic european (mai) solid în această materie. Se amintește aici că TTF urmăreşte un dublu obiectiv. Pe de o parte, cel al corectitudinii, în măsura în care tranzacţiile financiare rămîn în proporție semnificativă neimpozitate, spre deosebire de toate celelalte tranzacţii economice. Pe de altă parte, la acesta se adaugă obiectivul legat de armonizare, explicat prin aceea că trebuie să existe ”o abordare europeană unică faţă de impozitarea tranzacţiilor financiare, cu rate care sînt, dacă nu identice pe teritoriul UE, atunci cel puţin comparabile şi stabilite pe baza unui minim comun”. Expunerea de motive a CE privitoare la sistemul comun al TTF susține că, în comparaţie cu alte instrumente de impozitare tradiţională şi politici economice diverse, această taxă are avantajul unei funcţii multiple. In speță, pe lîngă faptul că poate genera noi surse importante de venit, este menită să transfere povara către activităţi cu externalităţi negative, precum tranzacţii financiare de mare frecvenţă şi tranzacţii financiare extrem de speculative, asigurînd astfel o distribuţie mai corectă a sarcinii fiscale. Apoi, se estimează că ar putea descuraja tranzacţiile speculative care presupun rate foarte mari de îndatorare, contribuind astfel la stabilizarea pieţelor şi la reorientarea acestui sector către investiţii productive pe termen lung. Date fiind speranțele legate de TTF, care este văzută ca un element al efortului politic de reglementare a pieţelor financiare, de depăşire a crizei şi de consolidare a pieţei unice (cu scopul, pînă la urmă, de a promova creşterea economiei reale), se urmărește ca aceasta să se perceapă cît mai repede posibil. Cînd este vorba însă despre îndeplinirea reală a tuturor obiectivelor măsurii, se apreciază că TTF îşi va atinge cu adevărat obiectivele doar dacă va fi introdusă la nivel mondial. De aceea, ”Uniunea ar trebui să insiste asupra obţinerii unui acord global pe scena internaţională relevantă, în special în cadrul G20, pentru a crea o bază comună pentru introducerea TTF”. Spicuind din Proiectul de rezoluţie legislativă a Parlamentului European, referitoare la propunerea de directivă a Consiliului privind sistemul comun al TTF și de modificare a Directivei 2008/7/CE, mai reținem cîteva aspecte. In primul rînd, că textul ar urma să se aplice tuturor tranzacţiilor financiare, sub rezerva uneia dintre cele două condiţii. Prima: ”măcar una dintre părţile la tranzacţie este stabilită într-un Stat Membru (SM) şi o instituţie financiară stabilită pe teritoriul unui SM fie este parte la tranzacţie, acţionînd pe cont propriu sau în contul altei persoane, fie acţionează în numele unei părţi la tranzacţie”. A doua condiție este dată de faptul că tranzacţia implică un instrument financiar emis de către entităţi juridice care sînt înregistrate în Uniune. In vederea reducerii riscului de evaziune, TTF ar urma să includă un sistem care să asigure că, în cazul în care taxa nu e plătită, contractele de vînzare sau de cumpărare a unui instrument financiar sînt declarate nule de drept. Conform acestui sistem, un instrument financiar care nu a fost taxat nu poate fi eligibil pentru compensarea centrală, fapt care l-ar costa pe evazionist de cîteva ori mai mult decît taxa însăşi. Privitor la mecanismele de plăţi electronice automate, cu sau fără participarea agenţilor de servicii de plată, autorităţile fiscale ale SM vor introduce – în mod obligatoriu – un sistem electronic automat de colectare a TTF şi certificate de transfer al titlului de proprietate. Prevenirea comportamentelor evazioniste mai presupune ca orice SM să le informeze pe celelalte (SM) cu privire la instituţiile financiare înregistrate pe teritoriul său. De asemenea, SM vor prezenta anual Comisiei şi Eurostat volumele de tranzacţii pentru care s-au colectat venituri specifice.


0 comentarii la “Taxarea tranzacțiilor financiare”

Comentariile nu sunt permise.