Teoretic, „RomâniaFilm” este menită să deservească exclusiv interesul public într-o zonă importantă a culturii – cinematografia. Tocmai de aceea, prin lege i-a fost conferit statutul de ”regie autonomă”, iar drept obiect de activitate i s-a fixat ”distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti şi străine în cinematografele din țară”. Dacă e să aducem în discuție situația recentă a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente, nu putem să nu remarcăm o serie întreagă de dificultăți ce caracterizează domeniul amintit. Cu obloanele lăsate ani în șir, unele cinematografe au adus doar pierderi, chiar dacă mai multe filme româneşti au obţinut importante distincţii în cadrul unor prestigioase festivaluri. În paranteză fie spus, aceasta a constituit o cale serioasă de îmbunătăţire a imaginii României în lume… Nu puetm să nu observăm că soluția trecerii ”averii” RADEF la  autoritățile administratiei publice locale nu s-a dovedit defel a fi una care să rezolve dificultățile domeniului.

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm” (RADEF) mai desfășoară astăzi proiecţie de film în doar cca 40 de cinematografe şi grădini de spectacol. Potrivit datelor Ministerului Culturii, în această activitate sunt implicați direct undeva sub 200 salariați. Asta nu înseamnă că în discuție nu e vorba de un patrimoniu impresionant, doar că acesta – cel puțin la momentul când a demarat transferul unor cinematografe către consiliile locale (în baza Legii nr. 303/2008) – era total străin de ceea ce s-ar putea denumi administrare eficientă. Datele aceluiași for ne arată că din cele 279 cinematografe şi grădini de spectacol cinematografic, nu mai puțin de 93 sunt închise de un lung șir de ani. Faptul că nu funcționează nu înseamnă numai că nu se aduc venituri, dar și că se amplifică păgubos costurile. Explicația e simplă: chiar și cu obloanele trase, cheltuielile cu impozite pe clădiri şi terenuri, întreținerea, paza etc. sunt obligatorii. Apoi, în cazul a cca 150 asemenea unități, situaţia juridică rămâne cât se poate de neclară. Pe de o parte, este vorba de revendicările foştilor proprietari sau a urmaşilor acestora, iar pe de alta, mai mulți chiriași (34) au solicitat cumpărarea unor clădiri, cu terenul aferent, conform legislaţiei incidente în domeniul vânzării activelor aparţinând regiilor autonome. Soluția trecerii patrimoniului RADEF București la autoritățile administrației publice locale nu s-a dovedit a fi una care să rezolve dificultățile domeniului. Nu a contat că legea sus-amintită stipula că respectivele autorități ”sunt obligate să asigure, pentru o perioadă de minimum 15 ani, cu periodicitatea necesară, difuzarea de film cinematografic”. O altă prevedere obliga consiliile locale ca ”în termen de maximum 4 ani să asigure prin investițiile necesare reabilitarea, dotarea și modernizarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic preluate”. Aparent, totul părea ”garantat”, pentru că se instituia și o ”sabie a lui Damocles” deasupra capetelor celor ce nu ar fi dus la îndeplinire legea: ”In cazul în care se constată nerespectarea de către reprezentanții autorităților administrației publice locale a obligațiilor ce le revin (…), Ministerul Culturii va iniția procedurile necesare pentru trecerea respectivelor imobile din domeniul public local în domeniul privat al statului”. Și totuși, s-a constatat că ceea ce nu trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Transferul amintit s-a soldat tot cu săli şi grădini de spectacol în care încă nu are loc proiecție, chiar dacă acestea au fost predate în stare de funcţionare de către “RomâniaFilm”. Faptul că în calitate de stat membru al UE suntem obligaţi ca, în domeniul cinematografiei, să punem la dispoziţia producătorilor de film european săli reabilitate şi proiecţie de film digitalizată, a determinat recent, din partea Executivului, o nouă intervenție. Prin OUG nr. 47/2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic a fost (re)stabilită apartenenţa cinematografelor şi a imobilelor RADEF la domeniul privat al statului. Concret, avem de-a face de astăzi cu trecerea cinematografelor negrevate de sarcini (33) în proprietatea publică a statului și în administrarea „RomâniaFilm”. Se dă astfel alcătuire, la propriu, a ceea ce poate fi numit drept ”reţea națională de cinematografe de uz şi interes public”, în concordanță cu misiunea și scopul RADEF. Ceea ce rămâne de făcut pentru a aduce și performanța aici ține de sfera managerială. Tocmai din acest motiv, Ministerul Culturii a inițiat actualizarea atribuţiilor Regiei, prin raportare la patrimoniul rețelei amintite, precum şi adaptarea organizării acesteia la noile reglementări privind managementul în contextul guvernanţei corporative a întreprinderilor publice. Dar, examenul dur, de care depinde succesul, rămâne cel la materia financiară. Asigurarea investiţiilor pentru amenajarea şi digitalizarea cinematografelor (o singură instalaţie de proiecţie digitalizată costă, în medie, circa 200.000 euro), dar și plățile pentru realizarea reevaluării imobilelor, cadastrarea şi intabularea acestora, reclamă resurse considerabile. Prezumând că alocațiile din fonduri publice nu vor cunoaște amploare deosebită față de perioada trecută, se miza la un moment dat pe o redistribuire în favoarea RADEF a sumelor rezultate din închirierea bunurilor. Numai că, întocmai ca și norma veche, cea nouă, care face obiectul inițiativei sus-amintite, ia în calcul, la acest capitol (venituri din chirii), una și aceeași formulă de împărțire: (doar) fifty-fifty cu bugetul statului.


0 comentarii la “Cinematografia și stafia falimentului”

Comentariile nu sunt permise.