Odată cu aderarea la Uniunea Europeană (UE), România a devenit (și) membră a Băncii Europene de Investiţii (BEI). Aceasta este una dintre principalele instituţii financiare ale UE, fiind înfiinţată prin Tratatul de la Roma. Scopul creării BEI (Luxemburg) este de a acorda asistenţă tehnică pe termen lung prin proiecte care să susţină dezvoltarea echilibrată a tuturor celor 27 de State Membre (SM). Pe scurt, sarcina sa este de a lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a acorda credite cu dobîndă scăzută pentru proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii, furnizarea de electricitate, ameliorarea normelor de mediu etc. BEI are personalitate juridică şi autonomie financiară, dispunînd de organe decizionale proprii. Potrivit Statutului său, este administrată şi condusă de un Consiliu al Guvernatorilor, un Consiliu de Administraţie şi un Comitet de Management. Capitalul băncii este 232,4 miliarde euro, toate statele membre subscriind împreună la acesta (cf. Protocol privind Statul BEI, http://europa.eu/legislation_summaries/). Contribuţia se calculează în funcţie de importanţa economică a fiecărui stat în cadrul Uniunii (exprimată prin PIB) la momentul aderării. Orice nouă aderare a unui stat la UE determină o majorare de capital. Totodată, Consiliul Guvernatorilor poate hotărî în unanimitate o majorare a capitalului subscris. Recent, ca urmare a deciziei Consiliului European din 28/29 iunie 2012 de creştere a capitalului subscris şi vărsat la BEI cu 10 mld. euro, în cadrul reuniunii Consiliului de Administraţie (CA) al BEI din 24 iulie 2012, au fost propuse modalităţile tehnice privind plata acestuia. Astfel, după discuţiile din CA BEI, cu privire la creşterea capitalului Băncii, s-a stabilit că este necesară o plată imediată, preferabil într-o singură tranşă, pînă cel mai tîrziu la 31 martie 2013. S-a considerat că doar această manieră de plată permite ca BEI să-şi îndeplinească misiunea stabilită de Şefii de State şi Guverne. Dar iată care sînt principalele elemente ale proiectului de decizie formală, supuse aprobării CA pentru a fi transmise Consiliului Guvernatorilor. In primul rînd, majorarea capitalului subscris cu 10 mld. euro la 1 ianuarie 2013, de la nivelul de 232,4 mld. euro pînă la nivelul de 242,4 mld. euro. Apoi, ponderea capitalului vărsat – care va fi plătită de SM – va creşte de la 5% la 8,919% din capitalul subscris total. În consecință, România urmează să contribuie cu suma de 52.395.000 euro. Dar, pentru aceasta, se impune adoptarea unei legi speciale prin care să se aprobe majorarea capitalului deţinut de statul român, în calitate de membru al BEI, cu suma arătată (cf. Expunere de motive la proiectul de Lege privind plata aferentă majorării capitalului subscris la BEI, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/Expunere_Proiect_lege_majorare_kBEI_24092012.pdf). Așa cum prevăd canoanele financiare, suma echivalentă în lei cu această destinaţie va fi asigurată din bugetul de stat prin Ministerului Finanţelor Publice (MFP) pentru anul următor. Proiectul legii speciale amintite, deja întocmit, stipulează că MFP urmează să se îngrijească de efectuarea plății BEI, într-o singură tranşă, pînă la 31 martie 2013.


0 comentarii la “Majorarea capitalului subscris și vărsat la BEI”

Comentariile nu sunt permise.