Membrii Curţii de Conturi Europene (CCE) se numesc – cîte un reprezentant din fiecare stat membru – pentru o perioadă de şase ani. In cazul României, dată fiind scurgerea respectivului interval (2007-2012), ne aflăm deja într-o situație de excepție. Și anume, intervine prelungirea automată de mandat a persoanei nominalizate în 2006, deoarece ”Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rămîn în funcţie pînă la înlocuirea lor” (art. 286., al.5, din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene/ TFUE). Evident, nu s-ar fi recurs la această prevedere dacă propunerea Executivului nostru, făcută în iunie 2012, ar fi înregistrat parcurgerea cu succes a tuturor pașilor procedurali. Aceștia se referă la obținerea avizului Comisiei de Control Bugetar (este consultativ), a votului favorabil de la plenul Parlamentul European (PE), precum şi a avizului Consiliului European. Dacă la prima încercare candidatul României nu a trecut ”probele”, altfel stă situația în cazul Bulgariei. Aceasta a promovat o economistă de 37 ani, Iliana Ivanova, care a deținut ani în șir funcţii de auditor și analist financiar. Studiile de licență și masterat și le-a făcut la Universitatea din Varna (Relații economice internaționale), dar are și MBA la Thunderbird University, Arizona (2004). Următoarea nominalizare din partea țării noastre ar putea să se concretizeze în desemnarea efectivă a noului reprezentat la CCE, pînă în martie a.c. Prin activitatea celor 27 de membri ai săi, CCE examinează legalitatea veniturilor şi cheltuielilor UE, asigură buna gestiune financiară și semnalează (prin rapoarte către PE) orice neregulă depistată. Spicuind din TFUE, reținem că respectivii membri nu pot exercita nicio altă activitate profesională, indiferent că este remunerată ori se desfășoară pe bază de voluntariat. În același timp, le sînt aplicabile Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene care îi privesc pe judecătorii Curţii de Justiţie a UE. În activitatea lor, ”membrii Curții de Conturi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un guvern şi de la nici un alt organism” (art. 286., al.3, TFUE). În fine, dat fiind statutul special al instituției în cauză, aceștia au anumite obligații și după încheierea mandatului. Între acestea, pe cea de onestitate şi prudenţă în a accepta anumite funcţii sau avantaje.


0 comentarii la “Situație de excepție: prelungirea automată a mandatului reprezentantului Romaniei la CCE”
Comentariul tau